Povestea cramei Domeniul Bogdan – interviu

Povestea cramei Domeniul Bogdan – interviu

Pe 29 mai 2024 are loc degustarea cu vinuri bio și biodinamice la care am invitat să participe 3 crame din 3 regiuni diferite ale României: Domeniile Franco-Române (Muntenia), Domeniul Bogdan (Dobrogea), Petro Vaselo Winery (Banat).

Cum a mai rămas puțin până la degustare, revin cu câte un articol-interviu dedicat fiecăreia dintre crame pentru a afla povestea lor.

Acest interviu este dedicat cramei Domeniul Bogdan, aflata în Podgoria Murfatlar, regiunea viticola Colinele Dobrogei. Am stat de vorbă cu Bogdan Mihalcea – Proprietar crama & Oana Stan – Marketing Manager, despre povestea cramei, precum și despre vinurile ce vor fi degustate la evenimentul din 29 mai. În cele de mai jos găsești întreaga discuție.

Carmina Nitescu: Cum ați ales să aveți o plantație BIO?

Bogdan Mihalcea: Interesul de a cultiva ceva în natură a existat dintotdeauna. Cred că această fascinație este universală: să contribui la ceva mai mare și mai important decât propria persoană.

Călătoream deseori în Dobrogea cu diverse alte scopuri și eram mereu captivat de frumusețea acelor locuri. Astfel, decizia a fost una rapidă. Am sperat, recunosc, că prin ceea ce voi reuși să realizez acolo, voi oferi atât conaționalilor, cât și celor din afară, ocazia să descopere aceste locuri minunate.

Dobrogea are ceva magic, în opinia mea. Poate vechimea sa, modul în care timpul și-a lăsat amprenta asupra reliefului… apropierea de mare, de Dunăre, câmpurile – tot ansamblul este magic. Cel puțin așa văd eu lucrurile.

Carmina: Care a fost mersul lucrurilor: ați avut încă de la început o plantație BIO sau ați transformat-o pe parcurs în una BIO? Care a fost motivația?

Bogdan: Am înființat de la bun început această plantație pe care practicăm agricultură biodinamica. Eu consider că cele mai bune vinuri sunt obținute din cei mai buni struguri, adică cei din cultură biodinamică. La fel ca la mâncare, caut gustul autentic cu care eram obișnuit înainte de „marea industrializare”. Simt că trebuie să le lăsăm o „casă curată”, iar acesta este, dacă vrei, „motivul de conștiință” care mă duce automat către ideile bio și biodinamice. Eu văd agricultură biodinamică drept una care e simultan sustenabilă, eficientă, științifică, blândă cu mediul, dar și un mod de a trăi în armonie cu natura.

Carmina: Care este certificarea pe care o dețineți și de când aveți această certificare?
Oana Stan: Via a fost lucrată în manieră biodinamică încă de la înființare sub supravegherea lui Leonello Anello doctor în agricultură biodamica, începând cu anul 2016 via este certificată ecologic de către Austria Bio Garanție iar din 2022 de către Ecocert, organism prin care am obținut și certificarea Demeter.

Carmina: Este toată plantația pe care o dețineți BIO?
Oana: Da

Carmina: Sunteți singura cramă din România care produce vinuri Biodinamice. Spune-mi te rog câteva cuvinte despre acestea și care este diferența între vinurile BIO și cele Biodinamice.

Oana: Bio, Organic, Ecologic, Biodinamic, “Natural”, referința este aceeași – respectiv “cât mai aproape de natură”. La noi, la Domeniul Bogdan, aceasta este de la început filosofia companiei – de a respecta principiile și ritmul naturii. Ne asumăm recolte mai mici decât în viticultura convențională, deoarece credem – știm, de fapt! – că acest mod de cultivare permite “terroir”-ului (ansamblul specific microclimatic, de sol și de floră & faună locală) să se exprime din plin.

Agricultura biologică urmărește să cultive vița de vie fără utilizarea de pesticide, erbicide, fungicide sau îngrășăminte chimice de sinteză. În locul acestora, se folosesc produse naturale și metode ecologice pentru a controla dăunătorii și bolile și pentru a îmbunătăți fertilitatea solului.

Obiectivul principal este de a proteja și îmbunătăți mediul înconjurător, menținând biodiversitatea și sănătatea solului. Se încurajează utilizarea de compost, rotația culturilor și alte practici agricole durabile. Viticultorii trebuie să respecte standardele stricte impuse de organisme de certificare, cum ar fi Ecocert sau Austria Bio Garantie. Aceste standarde includ criterii clare privind utilizarea inputurilor și managementul fermei.

Viticultura Biodinamică

Agricultura biodinamică vede ferma ca un organism integrat și interconectat. Aceasta înseamnă că toate părțile fermei, de la sol și plante până la animale și oameni, trebuie să lucreze împreună armonios.

Din punct de Vedere al biodinamicii conceptul înseamnă (foarte simplificat) că:

  • strugurii sunt obținuți prin procedee agricole care nu au folosit – în afară de sulfat de cupru de mină, natural (lucru important pentru noi) – nicio substanță de sinteză. Și cu atât mai puțin substanțe modificate genetic. Într-un cuvânt, NIMIC;
  • dezvoltarea vițelor și a strugurilor s-a făcut pe soluri fertilizate prin păstrarea unui echilibru biologic natural – în care coexistă o diversitate mare de plante și insecte specifice zonei și în care intervențiile umane se limitează la lucrările mecanice specifice;
  • vinul a fost obținut din acești struguri fără utilizarea vreunei drojdii selecționate, bacterii, enzime sau a altor biotehnologii în afara celor naturale și specifice zonei, în vase care continuă dezvoltarea naturală a vinului, respectiv lemn și beton alimentar care permit microoxigenarea necesară etapelor de dezvoltare până la vinul finit.

Rezultă arome autentice și vinuri cu personalitate distinctă, cu un vădit respect față de natură. Îmi permit să îl citez pe Dr Leonello Anello – consultantul Domeniului Bogdan în culturi biodinamice: “Dacă vedem o pădure, ne întrebăm cine a udat-o, cine a fertilizat-o? Nimeni! Totul a făcut natura, fără ajutorul nimănui. La fel se întâmplă și cu vița-de-vie. Nu folosim substanțe chimice, doar ascultăm natura. Viile noastre se hrănesc doar cu ceea ce pământul și cerul oferă, cu ploile care le udă, iar gerul și căldura le sculptează. Viței-de-vie nu îi lipsește nimic și, veți vedea, nici vinului! Când îl veți bea, veți întelege, cu siguranță, ce înseamnă agricultură biodinamică.”

Oana va fi alaturi de noi la degustare din 29 mai si ne-a pregatit o surpriza. Vom degusta 2 vinuri din soiul Merlot din recolta anului 2020, unil BIO, altul Biodinamic, tocmai pentru a observa diferențele:

  • Primordial Elogium Merlot, ultimul vin semnat de Philippe Cambie (vin bio)
  • Pătrar Merlot (vin biodinamic)

Va fi o experiență savuroasă, așa că te aștept și pe tine (înscrierile s-a închis). Abia aștept să ne (re)vedem!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

15 − 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.