La mulți ani! Anul 2023 să vină cu sănătate, bucurii și multe împliniri!
Pentru mine anul a început cu multă inspirație și planuri de evenimente cu vin care sper să fie pe placul tău. Planul degustarilor de vin este gata până în iulie (iar dacă te-ai abonat la newsletterul Winesday ai primit deja datele), iar în ceea ce privește degustările de vin anul acesta urmează să organizez câteva chiar la crame însă despre acestea voi dezvălui detalii la momentul potrivit.
Anul 2023 vine cu doi parteneri noi în ceea ce privește degustările de vin Winesday astfel încât la unele dintre evenimentele de peste an vei avea ocazia să primești câte un cadou pe tema vinului. Și despre asta vei primi vești la momentul potrivit.
Totodată, anul 2023 începe cu noutăți în ceea ce privește aplicația mobilă Winesday App, iar dacă tot au trecut 10 luni de la lansare, am zis că este momentul să îți povestesc ce s-a mai întâmplat pe parcurs și ce noutăți găsești acum în aplicație.
De la lansarea de la 1 martie 2022 și până în prezent am dezvoltat destul de mult secțiunea „Evenimente cu vin” iar în acest moment găsești în aplicație mai multe categorii de evenimente:
- Cursuri despre vin
- Cursuri despre vin (online)
- Degustări de vin
- Degustări de vin (online)
- Degustări de vin și brânzeturi
- Experiență gastronomică
- Festival Vin & Gastronomie (aici sunt incluse și Târgurile devin)
- Wine Trips, Wine & Sports
- Wine, Art & Music
- Winesday Specials (aici găsești degustările organizate exclusiv de Winesday)
Pentru că degustările de vin și cursurile despre vin sunt totuși două categorii foarte diferite de evenimente, vei găsi Cursurile de vin (online si offline) pe bannerul dedicat „Cursuri despre vin” din home page-ul aplicației. În meniul din bara de jos a aplicației, la secțiunea”Evenimente” vei regăsi toate evenimentele cu vin, fie ele cursuri, degustări sau călătorii la crame, împărțite pe luni.
În cele 10 luni de existența ale aplicației au fost încărcate peste 500 de evenimente cu vin din toate categoriile de mai sus în toată țara și sper că ți-au fost de folos.
Și în 2023 voi continua dezvoltarea secțiunii Evenimente și, în plus, urmează dezvoltarea secțiunii „Oferte speciale”, precum și adăugarea de noi crame, cazări din apropierea cramelor, restaurante cu liste generoase de vin, wine shop-uri, wine bar-uri și organizatori de evenimente pe întreg teritoriul României.
Mă bucur tare mult să îți spun că de la lansarea aplicației până astăzi am primit mai multe întrebări despre dezvoltarea aplicației dincolo de granițele României. Da, intenționez ca pe viitor aplicația să returneze crame, locuri cu vin și evenimente cu vin pe un teritoriu mai amplu însă pentru 2023 focusul rămâne pe România. Așa că dacă ai vreo cramă, cazare dintr-o zonă viticolă, restaurant, wine bar, wine shop sau organizator de evenimente cu vin pe care ți-ar plăcea să îl regăsești în aplicație și să fii la curent cu noutățile lansate de acesta, dă-mi de veste pe email carmina@winesday.ro să aflu și eu de aceste locuri faine ce produc/promovează vinul.
Pentru că Winesday App susține educația legată de vin și consumul de vin în cunoștință de cauză, începând cu 1 ianuarie am lansat o secțiune nouă de articole numită „Cartea Lunii”. În cadrul acesteia, la fiecare data de 1 a lunii voi publica recenzii despre cărți despre vin sau domenii conexe(ex. gastronomie). De când am intrat în lumea vinului am citit o mulțime de cărți despre vin și subiecte adiacente, am strâns o biblioteca întreagă de cărți și am suficiente recomandări cât să scriu lunar despre asta ani de zile. Primul articol din seria „Cartea lunii” este dedicat cărții „Enciclopedia vinului„ publicată de Baroque Books & Arts în colecția „In Vino Veritas”, așa că dacă vrei să știi mai multe despre aceasta și nu ți-ai descărcat încă aplicația o poți face gratuit de aici. Acest prim articol cu recomandarea „Cartea lunii” este deja prezent în aplicație, fiind publicat la 1 ianuarie. Dacă ai descărcat deja aplicația ai primit și o notificare pe dată de 1 ianuarie când a fost publicat articolul.
Îți mulțumesc că m-ai urmărit și în 2022, că ai citit articolele și newsletterele, că ai participat la cel puțin o degustare organizată de mine sau una recomandată de mine și promit că anul 2023 va fi mult mai bogat în evenimente cu vin, dar și informații utile și inspirație la vinuri savuroase consumate cu măsură atât ca atare cât și în compania preparatelor de gastronomie. Dacă ar fi să îmi pun o dorință pentru anul 2023 aceasta este ca degustările pe care le organizez să fie completate din ce în ce mai bine cu preparate delicioase. Asocierea vinului cu mâncarea mă fascinează și mi-a oferit experiențe inedite până acum. Am început deja planificarea, rămâne să decizi tu dacă ți se potrivește mai bine acest format de evenimente.
Un an 2023 așa cum îți dorești!
Leave a Reply